Foto: timpul.md

„Lucrează sărmanul în murdărie până la coate, îşi îndeplineşte toate obligaţiunile şi îşi primeşte leafa. Întrebaţi pe oricine şi vă va spune că munceşte în fiecare zi ca un blestemat, stă aici zi şi noapte şi are grijă de tractoare”. Nu, frazele de mai sus nu descriu un om simplu, dintr-o familie ordinară, precum aţi crezut, ci pe nimeni altul decât pe Alexei, soţul Zinaidei Greceanâi. Aşa îşi laudă subalternul şeful Consiliului de directori al Fabricii de vin Cojuşna, Vladimir Nadiuşchin, chiar dacă angajaţii întreprinderii ne-au asigurat că nu l-au văzut la fabrică pe „bărbatul lui Greceanâi” de aproape un an. O fi aşa sau altfel, problema e alta - de câţiva ani, această fabrică refuză să restituie la Bugetul de stat o datorie de cinci milioane de lei, bucurându-se şi de susţinerea justiţiei...

La Cojuşna, toată lumea afirmă că fabrica de vinuri din localitate aparţine Zinaidei Greceanâi. Nu oficial, dar din umbră. În plus, soţul premieriţei este membru al Consiliului de directori şi director tehnic. Totodată, Vladimir Nadiuşchin se jură pe sănătatea sa că nici şefa guvernului, nici Alexei Greceanâi, nu au vreo proprietate oricât de minusculă în întreprindere. Însă modul în care fabrica se eschivează să achite o datorie de milioane faţă de Bugetul de stat şi perseverenţa cu care anumiţi judecători îi instrumentează dosarele ne face să simţim în cazul dat protecţia cuiva…

Fabrica din Cojuşna şi-a asumat datoria de 718 mln. USD

Formată pentru a gestiona primul credit în economia reală a RM de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Corporaţia „Vininvest” a ajuns să fie hărţuită de Ministerul Finanţelor, fisc, justiţie şi, îndeosebi, de Fabrica de vin Cojuşna. Să vedem cum s-a ajuns la aceasta. Creditul a fost acordat în 1994, pentru susţinerea ramurii vitivinicole din RM, în sumă de 30 mln. USD, cu o dobândă de 7 la sută. Abia constituită, „Vininvest” a semnat, la 3 octombrie 1994, Acordul de împrumut cu BERD, care, în aceeaşi zi, a încheiat un acord de garanţie cu Guvernul RM, Ministerul Finanţelor obligându-se să fie garant al creditului. Ambele acorduri au fost ratificate de parlament. La acea vreme, puţine fabrici de vinuri din RM dispuneau de tehnica necesară pentru îmbutelierea vinului, de aceea guvernul a decis să investească banii anume în această ramură. Astfel, 20 mln. USD au fost destinate construcţiei fabricii de sticlă „Glass Container Company”, iar nouă fabrici de vin, inclusiv cea din Cojuşna, au fost asigurate cu echipament de îmbuteliere a vinurilor.

În 1995, „Vininvest” a semnat acorduri de recreditare cu cele nouă întreprinderi, asigurând livrarea şi instalarea utilajului. Potrivit acordului, Fabrica de vin Cojuşna datora iniţial 718 mln. USD, plus comisionul şi procentele din dobândă. Dar aceasta şi-a recunoscut datoria numai până în 2005, când Z. Greceanâii a fost numită ministru al Finanţelor. De atunci, întreprinderea, care a rămas să ramburseze 5 mln. lei, solicită instanţelor recunoaşterea acordului de recreditare cu „Vininvest” drept contract de vânzare-cumpărare a echipamentului primit(!). În 2007, din cauza incapacităţii de plată a mai multor întreprinderi încadrate în proiect, Ministerul Finanţelor a întors datoria către BERD, pentru a evita penalităţile, iar restanţa urma să o primească de la „Vininvest”.

Iurie Plugaru: Nu efectuăm operaţiuni bancare, ci de recreditare

Dovada principală invocată de Fabrica de vin Cojuşna constă în faptul că „Vininvest” nu dispune de licenţă pentru a desfăşura activităţi financiare. În acest sens, se foloseşte ca probă şi o hotărâre a Curţii de Conturi din 1999, ce nu are putere juridică, nefiind publicată în „Monitorul Oficial”. Anterior, „Vininvest” a solicitat Băncii Naţionale licenţa bancară. Cu o asemenea solicitare s-a adresat guvernului, în 1997, şi BERD. Vicepremierul de atunci, Ion Guţu, şi guvernatorul Leonid Talmaci au declarat că „Vininvest” nu necesită o astfel de licenţă, pentru că procentele pe venit au fost stabilite de BERD. Cazul a fost dezbătut în instanţa de judecată, care a confirmat că „Vininvest” nu are nevoie de licenţa bancară, deoarece proiectul a fost omologat de parlament, iar statul a încheiat acordul de garanţie, în care erau prevăzute condiţiile rambursării creditului. „Nu efectuăm operaţiuni bancare, ci de recreditare, şi avem răspunsuri clare că activitatea noastră e legală şi fără licenţă”, afirmă Iurie Plugaru, director general al „Vininvest”.

Conflictul dintre „Vininvest” şi fabrica din Cojuşna a început în 2005, când Z. Greceanâi a fost numită în funcţia de ministru al Finanţelor, iar tot în acelaşi an întreprinderea a fost privatizată de compania rusă „Alma-grup”, care deţine astăzi 88,8% din acţiunile fabricii. În ianuarie 2006, părţile au încheiat o tranzacţie de împăcare, prin care „Vininvest” a redus cu 50 la sută suma din procente, iar fabrica s-a obligat să-şi achite restanţa până la finele acelui an şi să-şi retragă cererea din judecată. Tranzacţia a fost recunoscută de Judecătoria Economică, într-o şedinţă condusă de judecătorul Zinaida Talpalaru.

Durleşteanu refuză să fie martoră

Au trecut doi ani, dar fabrica din Cojuşna nu şi-a onorat obligaţiunile, dimpotrivă - a înaintat o cerere de revizuire a deciziei instanţei din 2006. Acelaşi judecător a declarat cererea drept nefondată, decizia fiind aprobată şi de Curta de Apel, ulterior fiind eliberat şi titlul executoriu. Se părea că legea a triumfat, dar lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură. Doi judecători (Victor Orândaş şi Aureliu Colenco) au preluat toate dosarele dintre cele două părţi şi i-au dat dreptate exclusiv Fabricii de vin Cojuşna. Fabrica nu a contestat ultima decizie a Curţii de Apel în instanţa ierarhic superioară, dar… iarăşi în prima instanţă. La 4 iulie 2008, printr-o încheiere, Orândaş suspendă decizia instanţei din 2006 privind confirmarea tranzacţiei de împăcare. La recursul „Vininvest”, Curtea de Apel întoarce cauza spre examinare judecătoarei Talpalaru, însă aceasta ajunge la acelaşi Orândaş, care susţine toate doleanţele fabricii din Cojuşna. Mai mult, în calitate de cauţiune, el aplică sechestru pe câteva sute de mii de sticle cu vin, care (atenţie!) erau deja gajate Corporaţiei „Vininvest”. Curtea de Apel a susţinut totalmente această decizie.

Şi dosarul privind recunoaşterea acordului de recreditare drept contract de vânzare-cumpărare a ajuns să fie examinat de acelaşi Orândaş. Deşi Ministerul Finanţelor a avut un rol deosebit în acest caz, Orândaş (în prima instanţă) şi apoi Colenco (la Curtea de Apel) au declarat drept neîntemeiată cererea „Vininvest” de a o invita ca martor în proces pe ministrul Mariana Durleşteanu, pe timpuri - şefă a Direcţiei relaţii economice externe la minister. „Anume Durleşteanu s-a ocupat de acest proiect şi cunoaşte bine situaţia. Ea însă nu a dorit să participe, iar judecătorul nici n-a luat în seamă cererea noastră”, susţine Iurie Plugaru. La 15 mai 2009, printr-o altă încheiere, Orândaş declară acordul de creditare drept contract de vânzare-cumpărare şi (culmea!) obligă „Vininvest” să plătească Fabricii de vin Cojuşna 239.478 USD, ca „supraplată pentru utilajul vândut”… Cazul a ajuns la Curtea Supremă de Justiţie. Astăzi, „Vininvest” îşi are toate conturile blocate, în timp ce scrisorile Marianei Durleşteanu, prin care solicită „Vininvest” să-şi plătească datoria faţă de buget, nu contenesc să vină. Solicitat de noi, Serviciul de presă al Ministerului Finanţelor nu ne-a dat niciun răspuns la întrebarea: de ce M. Durleşteanu a refuzat să vină în instanţă în calitate de martor?

Vladimir Nadiuşchin: Nu am nicio legătură cu premierul

Am mers şi noi la Cojuşna, ca să vedem „fabrica lui Greceanâi”. Sătenii ne-au spus că doamna premieriţă a cumpărat cu un milion de lei şi o livadă din preajma întreprinderii. La fabrică, ne-a întâmpinat un inginer, care e şi portar. El ne-a spus că fabrica se află în criză, că are puţini muncitori, că nu lucrează toate secţiile, că directorul general este unul Sicorschi, dar aici vine doar Nadiuşchin, şeful Consiliului de directori. L-am întrebat cu ce se ocupă Alexei Greceanâi, dar inginerul ne-a spus că nu l-a văzut de un an. În timp ce discutam cu el, s-a oprit o maşină, din care a ieşit Nadiuşchin. A refuzat să discute cu noi: „Sunt ocupat. Nu mă interesează nimic. Nu discut cu nimeni”. Mai târziu, l-am solicitat la telefon şi el a fost de altă părere: „E vorba de o mare escrocherie din partea „Vininvest”, care-şi păstrează banii acumulaţi, probabil, în băncile străine. E un caz dificil, judecata va da răspunsul, dar problema e în faptul că ei n-au licenţă bancară”. I-am amintit că guvernatorul BNM a confirmat, prin mai multe scrisori, că „Vininvest” nu are nevoie de licenţă, dar Nadiuşchin ne-a replicat că asemenea scrisori nu există. Când i-am explicat că le avem în faţă, el a adăugat că „cei care scriu aşa scrisori trebuie să răspundă pentru ele”. Nadiuşchin face abstracţie de acordurile semnate între RM şi BERD, de faptul că niciun credit nu se dă fără dobândă şi susţine că acordul de recreditare este contract de vânzare-cumpărare. Cât despre Alexei Greceanâi, el ne-a spus că şi fratele acestuia lucrează la fabrică. S-a jurat că niciunul dintre ei nu are proprietăţi aici. „Nu am nicio legătură cu prim-ministrul şi nu cer de la ea privilegii. Nici livada, vă jur pe sănătatea mea, nu e a ei”, a specificat Nadiuşchin.

La rândul său, Iurie Plugaru consideră că desfăşurarea evenimentelor arată limpede că e vorba despre o implicare a anumitor forţe care urmăresc să scoată basma curată fabrica din Cojuşna. „În afară de fabrica de sticlă, care a fost transmisă în gestiunea ministerului, din cauza datoriilor mari, ceilalţi participanţi la proiect, chiar dacă au mai încercat să fie scutiţi de achitarea dobânzii, îşi recunosc conştiincios datoria. Dobânda e o parte indispensabilă a unui contract de creditare şi nu a fost calculată de noi, ci de BERD. În ciuda sutelor de documente ce arată că fabrica din Cojuşna a semnat cu noi un acord de recreditare, instanţele nu ţin cont de nimic. Acum, Ministerul Finanţelor ne cere insistent să-i întoarcem banii. Dacă admitem că cei de la Cojuşna vor câştigă la Curtea Supremă de Justiţie - singura instanţă care mai poate opri fărădelegea -, va ieşi o tâmpenie totală, care va obliga ceilalţi debitori să întoarcă şi datoria lor”, consideră Plugaru.

Andrei Sangheli: Cu atât mai mare e obrăznicia

„Bună ziua, mojno na russkom?”, aşa a răspuns la apelul nostru soţul dnei Greceanâi, care a adăugat că nu înţelege deloc româna. Referindu-se la situaţia de la fabrică, el a precizat: „E o încurcătură foarte mare, dar „Vininvest” n-a avut dreptul să ne pună procente, că nu aveau licenţă. A fost un ajutor tehnic din partea statului, dar ei au pus pe burtă aceste întreprinderi”. Să nu-i fi lămurit oare nevastă-sa ce înseamnă un credit? Sau altceva se ascunde în umbră? Răspunsul ne pare mai mult decât clar.

L-am rugat să se expună asupra acestei situaţii şi pe ex-premierul Andrei Sangheli, semnatarul Acordului de garanţie dintre guvern şi BERD. „A fost un proiect mare, în baza căruia s-a renovat întreaga ramură vinicolă. Dacă soţul prim-ministrului e şef acolo, cu atât mai mare e obrăznicia, fiindcă anume guvernul ar trebui să fie cel mai interesat de rambursarea datoriei”, a menţionat Sangheli.

La ora actuală, „Vininvest” datorează Ministerului Finanţelor un milion de dolari şi un milion de euro din proiectul BERD, dintre care este impusă să plătească din propriul buzunar cinci milioane de lei… Astfel, va avea de pierdut doar Bugetul de stat, în special - pensionarii şi bugetarii. Iar cu cinci milioane de lei pot fi plătite şapte mii cinci sute douăzeci şi trei de pensii.

Sursa: Timpul de dimineaţă