Conform datelor de arhivă, localitatea Străşeni, pentru prima dată, a fost menţionată documentar ca sat la 20 martie 1545, cînd Alexandru Voievod, Domnul Moldovei, confirmă mănăstirii Pobrata o jumătate de moşie, pe care călugării o aveau în dar. În secolul 18 găsim „Străşeani de pe Bîc” în proprietatea mănăstirii „Sfînta Vineri” din Iaşi. Străşeni... E un toponim de origine polisemantică, denumirea poate proveni de la cuvîntul „straşnic”: pe timpurile Marelui Ştefan s-au dat în aceste locuri bătălii straşnice şi ecoul acestor evenimente se materializează în denumirea unui cătun de codru. Altă variantă: haiducii, aceşti voinici de pădure, băgau groaza în boierii, care circulau pe drumurile spre Chişinău, deci locurile erau straşnice. O altă tratare a toponimului ar fi cea legată de ocupaţiile tradiţionale ale băştinaşilor. În părţile Străşenilor erau meşteri lemnari, care tocmeau nişte streşini de minune.
Din bãtrâni se pomeneste cã undeva pe dealul Cosnei, un oarecare cãpitan de strãjeri Teofan, a construit o casã în care se adaposteau strãjerii ce vegheau Chisinãul. Se presupune cã aparitia denumirii localitãtii provine de la cuvântul strãjeri, strãjeni, ce a derivat mai apoi în toponimul STRÃSENI.
La 4 iulie 1774 îl aflãm în stãpânirea mãnãstirii Frumoasa cu 84 de gospodãrii cu rãzesi si mazâli. Aveau 2 preoti, iar în anul 1785 e construitã o nouã bisericã, alãturi de cea veche.
Spre 1870 în acest sat mare si frumos, erau deja 596 gospodãrii, cu circa 1.840 bãrbati si 1.110 femei. Aveau în stãpânire prisãci, vii si livezi frumoase, printre ei se aflau lemnari si tâmplari vestiti. La 6 ianuarie 1873, zemstva judeteanã trimite la Strãseni primul medic cu studii superioare, pe doctorul Feodor Constantin Scordeli.
În anul 1910 satul mai avea si 2 scoli, o bisericã si o bibliotecã sãteascã, deschisã la 1 iulie 1877.
|
