Atestat
la 11 apr. 1552. Notă statistică (în 2001). Suprafaţa - 1,3 kmp. Distanţa până
la or. Chişinău - 33 km. Populaţia - 776. Apţi de muncă - 300. Fântâni - 60.
Drumuri - 2,5 km (cu îmbrăcăminte dură - 1 km).
Punct medical, grădiniţă de copii, şcoală, bibliotecă.
Un sătuc mic, mai degrabă ai crede că e o continuare a Pănăşeştilor, poate
chiar o mahala a acestei localităţi. Şoseaua ce vine de la Căpriana îl desparte
în două, ca şi pe s. Pănăşeşti, care ţine direcţia spre nord-est, spre traseul
Chişinău-Călăraşi-Corneşti. Unite structural şi geografic, aceste două sate
practică acelaşi stil arhitectonic, cu aceleaşi case văruite în alb, albastru
sau verde, cu pridvoare de piatră, cu coloane, porţi şi garduri de piatră,
acelaşi stil etnografic, aceleaşi obiceiuri şi datini.
Ciobanca, unită, aşadar, cu Pănăşeştii, e situată la 9 km de or. şi st. c. f.
Străşeni şi la 33 de la Chişinău. Pădurile întinse din jur, păduri de stejar,
tei, plop, carpen, ulm, arţar, de cei mai diverşi arbuşti şi specii de floră
ier-boasă, de asemenea, dictează o particularitate deosebită a modului de
viaţă. Aparent închişi în sine sau mai retraşi decât în alte locuri, oamenii
sunt foarte buni la suflet şi sinceri, generoşi şi ospitalieri.
Un document din 11 apr. 1552 ne informează că satul se afla în dreptul de
stăpânire al Mănăs-tirii Căpriana. Aceas-tă dată e prima cunoscută până azi şi
se consideră drept anul atestării Cio-bancăi. Cu toate că nu se poate nega că
sătucul ar fi existat şi mai înainte.
Cu 40 de case, 196 de oameni e înregistrat şi în listele localităţilor
Imperiului Rus, publicate la Sankt--Petersburg în 1861, cifrele refe-rindu-se
la a. 1859.
În anul publicării listelor, pădurile Mănăstirii Căpriana. În statistica lui A.
Egunov din 1870 el figurează cu 47 de case. În gospodării ţineau 10 cai, 86 de
vite cornute mari şi 200 de oi. Sunt cifre ce vorbesc mai mult despre o viaţă
nu prea bogată a oamenilor, deşi văile şi pădurile din jur oferă condiţii
excelente pentru creşterea animalelor.
Numai 5 case îşi adăugă satul în următorii 5 ani, populaţia sporeşte cu 5
bărbaţi şi 14 femei. Sărăcia şi bolile îşi fac loc şi mai avan în casele
oamenilor. În 1877, de la 21 iulie până la 1 aug., de ciumă mor 4 oameni.
Locuri de păşunat - multe, de plugărit însă puţine de tot. Acesta e sectorul
individual ţărănesc, căci mănăstirea stăpâneşte restul pământului.
Secolul XX vine cu deschiderea (în 1901) a şcolii ministeriale. În 29 de ani
(din 1875 până în 1904) satul creşte până la 85 de case. Către 1895, şcoala
avea 18 elevi. De la 85 de case ajunge în 1910, la 70 de case, cu 417 oameni,
în acel an s-au născut în sat 91 de copii şi au murit numai 10 oameni. În anul
de învăţământ 1912-1913 I. Pavlov instruia în singura clasă a şcolii sale 30 de
copii. Satul avea multe prisăci. Copiii din şcoală deprind şi creşterea
viermilor-de-mătase.
În 1923, aici erau 115 case. Două mari recensământuri, din 1979 şi 1989,
înregistrează 702 locuitori şi, respectiv, 757 de locuitori. Dicţionarul
statistic al RM informa în 1994 că satul avea atunci 189 de gospodării, cu 775
de oameni, incl. apţi de muncă - 300. Aproape toate casele (179) foloseau gazul
lichefiat. Fondul locativ constituia 9,7 mii mp. Fântâni - 56. Drumuri - 2 km.
Au 2 magazine, punct medical, grădiniţă de copii, şcoală, bibliotecă.
În a. 2001 satul intra cu 776 de oameni, şi cu un punct medical. Copiii de
vârstă şcolară învăţau la Pănăşeşti, de alte servicii oamenii beneficiau tot
acolo. (Vladimir Nicu, Localităţile Republicii Moldova)
