(du-mă sus)
Proiectul „controlul gripei aviare” experimentat la Roșcani

Categoria: Social | | Etichete: roscani
Data: 26.11.2009
europalibera.org

„Scopul principal al acestul exercitiu este sa vedem cat de bine sunt pregatite institutiile si echipamentul pentru astfel de catastrofe”.
Gripă aviară în satul Roşcani din raionul Străşeni. Nu vorbim despre un focar adevărat dar despre simularea unei situaţii excepţionale. Ministerul agriculturii cu bani de la Banca Mondială a hotarat să testeze capacitatea Moldovei de confruntare cu virusul aviar. Paul Hodorogea a fost ieri la Roşcani şi transmite.

„Alinierea! Repede!” Ajuns la Roşcani am intrebat 2 femei care ieşeau din sat daca ştiu că satul lor e in carantină. „Am aflat si noi prin alţii. Cum vă pare situaţia asta? – Nu-i normală, ca e vorba de gripă. Dar v-ar pare rau să renunţaţi la găini? – Nu, că tot vor dăuna pentru noi”. „E o situatie foarte rea. Acesta e un lucru foarte serios.”

Coordonatorul proiectului „controlul gripei aviare” Eugeniu Voiniţchi, mi-a spus că pentru a face faţă focarului, în sat au venit peste 100 de persoane echipate şi instruite: „Avem echipe de medici veterinari, echipe de la medicina prevenitvă, de la situatii exceptionale, ministerul finantelor, mediului”.

Pe Petru Rusanovschi, medic veterinar l-am prins chiar cand oferea informaţii aşa-numitei grupe speciale: stamping-out: „Grupa Stamping out. Cine-s aceştea? Vasile, tu eşti Stamping out? Da. Ei se ocupă cu dezinfecţia şi nimicirea păsărilor din focar”.

Mihail Şaitan, medic sanitarde la directia raionala a serviciului veternar straseni, mi-a spus ce anume nu se poate face in caz de carantină: „Se interzice orice nunta, cumatrie, circulatia libera a persoanelor străine şi de a părăsi fara necesitate teritoriul,pentru ca orice persoana este posibil purtător de infectie.”

Vadim Grinco, şeful sectiei profilaxie MAI, a venit cu echipament şi corturi pentru a asigura buna desfasurare a lucrarilor: „Suntem accesibili pentru orice cetatean ca sa acordam asistenta primara care se impune in diverse situatii scapate de sub control”.

Edvins Olsevskis, expert de la Banca Mondială a spus ca daca ar fi fost forba de un focar de gripă pandemică ar fi fost mai greu de lucrat, penru că panica ar fi fost mai mare: „Scopul principal al acestul exercitiu este sa vedem cat de bine sunt pregatite institutiile si echipamentul pentru astfel de catastrofe. Prima mea impresia este bună, chiar daca, daca ar fi vorba despre un caz real, cred organizarea tuturor ar fi durat mai mult”.

Cât a durat experimentul, în sat n-a fost permisă intrarea niciunui mijloc de transport. Exercitiul este o parte a proiectului „controlul gripei aviare” sustinut financiar de Banca Mondială.


Sursa: europalibera.org



Comentarii:

Only registered users can add comments.
[ Înregistrare | Logare ]
 
Chat
200
Publicitate
Ultimele comentarii
Sondaj de opinie
Ce stil de muzică ascultați?
Răspunsuri: 115
Citat aleator
”A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra domina?iunii ruse?ti” - Mihai Eminescu
Recomandăm
Vremea în Strășeni


Web Statistics