Pe unde trecem cu mortul la Micleușeni? - 15 Ianuarie 2010 - Noutăți - InfoStraseni.md - Stiri din localitatea ta (du-mă sus)
Pe unde trecem cu mortul la Micleușeni?

Categoria: Social | | Etichete: micleuseni
Data: 15.01.2010
once.ro

Biserica Ortodoxă n-a recunoscut niciodată cultele neoprotestante, cum este, bunăoară, cel penticostal. Legile bisericeşti dictează reguli concrete de tratare a celor care „s-au lepădat de Dumnezeu”: aceştia nu mai au voie să intre în biserică sau chiar să treacă prin faţa ei, iar în pragul morţii, sufletul nu le este salvat prin mărturisirea către preot. Dar incidentul de la cimitirul din Micleuşeni, raionul Străşeni, produs spre sfârşitul anului trecut, a arătat care sunt efectele respectării oarbe a canoanelor, fără a le confrunta cu cele „pământeşti”.

Maria Puia, în vârstă de 75 de ani, s-a convertit la penticostalism cu două luni înainte de a muri. Din cele 25 de familii de confesiune penticostală din Micleuşeni ea a decedat prima. Stingerea bătrânei a fost ca declanşarea unei bombe…
În ziua înmormântării, alaiul funerar a mers, fără a întâlni vreun obstacol, până la poarta bisericii din localitate. Singurul cimitir din sat, în care sunt înmormântaţi toţi decedaţii din partea locului, se află în spatele bisericii ortodoxe şi, pentru a nimeri în el, trebuie să treci prin faţa lăcaşului sfânt. Mai există un drum spre cimitir, dar parcurgerea acestuia pe timp ploios este anevoioasă, el fiind deteriorat. Faptul că sicriul urma să fie trecut prin faţa bisericii a stârnit nemulţumiri în rândurile creştinilor ortodocşi. Ei au blocat accesul alaiului funerar pe teritoriul bisericii.

Chiar dacă nu a ieşit în faţa mulţimii adunate, parohul bisericii, Ioan Aga, a intervenit indirect, contribuind la escaladarea conflictului. În timpul slujbei de dimineaţă, el a îndemnat creştinii să ia atitudine în situaţia creată şi să nu permită profanarea bisericii, iar cu câteva zile înainte de funeralii, în timp ce arăta locul mormântului, a preîntâmpinat familia decedatei că nu-i va permite să treacă sicriul prin faţa Casei Domnului.

Astfel, procesiunea funerară a întârziat cu aproape o oră. Rudele au fost nevoite să stea cu mortul în poarta bisericii. După certuri îndelungate, cu violenţe, s-a găsit, totuşi, un compromis: sicriul, însoţit de rudele ortodoxe, a fost condus prin curte spre cimitir, iar cei de religie penticostală au intrat în cimitir pe celălalt drum, plin de noroi.

Preotul bisericii ortodoxe: „N-am încălcat canoanele…”

Părintele Ioan Aga ne-a mărturisit că n-a mai întâlnit în practica sa asemenea situaţii şi, în acel moment, s-a simţit oarecum dezorientat. A acţionat lent, deoarece se temea să nu facă vreun pas greşit. Totuşi, zice, conform canoanelor bisericeşti, nu i se poate aduce vreo acuzaţie, deoarece penticostalii n-au ce căuta în curtea unei biserici ortodoxe. Argumentul său e că aceştia dispreţuiesc religia ortodoxă. A doua zi după funeralii, preotul ortodox a găsit o iconiţă ruptă în bucăţi şi îi acuza pe enoriaşii penticostali de săvârşirea păcatului. Diaconul bisericii penticostale, Nicolae Străinu, a infirmat spusele preotului, susţinând că fiica decedatei, care e creştin-ortodoxă, i-a povestit cum, în stare de şoc, a rupt iconiţa în faţa preotului, deoarece acesta i-a tratat ca pe nişte neoameni într-un moment atât de dificil. După înmormântare, fiica decedatei a plecat peste hotare şi n-am găsit alte persoane care să confirme spusele primului sau celui de-al doilea. Cert este că vorbele diaconului şi ale preotului se bat cap în cap.

Din iniţiativa preotului Ioan, au fost colectate donaţii de la locuitorii satului pentru reparaţia bisericii, cimitirului şi a unei porţiuni de drum care duce spre biserică. Preotul a spus că din partea penticostalilor n-a văzut niciun bănuţ, dar nici materiale pentru reparaţia bisericii, a cimitirului sau drumului „folosit de toată lumea”. Părintele a mai adăugat că are datoria să se îngrijească de enoriaşii săi, iar diaconul - de ai lui, dar trebuie „să-şi repare drumul avariat pentru a intra în cimitir”.

Diaconul Nicolae Străinu: „Ne-au fost lezate drepturile!”

Interpretarea cazului de către Nicolae Străinu este cu totul diferită faţă de cea a preotului Ioan. Diaconul susţine că, înainte de a porni procesiunea funerară, a cerut părerea primarului din sat privind acţiunile pe care ar trebui să le întreprindă. Primarul i-a spus că este absolut legal ca Maria Puia să fie îngropată în cimitir şi că nu trebuie să existe vreo problemă în calea spre mormânt a răposatei. Nicolae Străinu zice că nici el, dar nici un alt enoriaş penticostal n-ar fi intenţionat să păşească pragul bisericii. El nu înţelege de ce oamenii de o altă religie decât cea ortodoxă ar trebui să devină jertfe ale unor împrejurări: „Suntem oameni ca oricare alţii şi avem aceleaşi drepturi. Care-i vina noastră că cimitirul se află în curtea bisericii?”.

Diaconul e revoltat: în pofida faptului că bătrâna s-a stins din viaţă în mod firesc, preotul Ioan i-a repartizat locul de veci în preajma celor ce şi-au pus capăt zilelor, dând dovadă de lipsă de respect atât faţă de cea care nu mai este în viaţă, cât şi faţă de rudele ei. (Totuşi, menţionăm că diaconul spune doar o jumătate din adevăr. În preajma mormântului bătrânei îşi fac somnul de veci nu numai sinucigaşi.) El spune lumii că, dacă vor mai avea loc asemenea incidente, îl va acţiona pe preotul Ioan în instanţele de judecată.

Religia nu admite compromisuri?

Părintele Ioan a colectat semnăturile mai multor creştini ortodocşi din localitate şi a formulat un demers către primăria Micleuşeni în care cerea lot pentru un alt cimitir sau lărgirea actualului, ca să amenajeze un loc special, cu acces separat. El este conştient de faptul că examinarea demersului ar putea dura o perioadă îndelungată. Iar în cazul în care va apărea un alt deces în rândul persoanelor de religie penticostală nu-şi va schimba poziţia: nu va permite nimănui de altă religie, viu sau mort, să se afle pe teritoriul bisericii ortodoxe. O ieşire din situaţie, zice el, ar fi instalarea unei alte porţi, care ar permite penticostalilor să nu mai treacă prin curtea bisericii.

Asta ar linişti spiritele în rândul enoriaşilor ortodocşi. Dar şi în cazul dat apar probleme - preotul ortodox vrea ca această poartă să fie instalată la drumul de ţară, deosebit de avariat, ceea ce ar pune în dificultate ducerea coşciugelor. La rândul său, diaconul penticostal nu acceptă propunerea preotului, chiar dacă a doua poartă ar fi instalată pe porţiunea reparată de drum, deoarece şi el, şi enoriaşii penticostali au dreptul să intre pe poarta centrală.

Discutând cu părţile adverse din această comunitate religioasă, am înţeles că scandalul se va repeta numaidecât. Preoţii ambelor biserici rămân orbiţi de propriile principii, se acuză reciproc şi seamănă zâzanie printre localnici…

Irina Jurja,
pentru TIMPUL





Comentarii:
0   Spam
1 syoma   (06.02.2010 01:19)
Cel care lupta impotriva lui Hristos se numeste Antihrist...!!!!!


Only registered users can add comments.
[ Înregistrare | Logare ]
 
Chat
 
200
Publicitate
Ultimele comentarii
Sondaj de opinie
Ce vârstă aveți?
Răspunsuri: 128
Citat aleator
”A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra domina?iunii ruse?ti” - Mihai Eminescu
Recomandăm
Vremea în Strășeni


Web Statistics